Recuperarea creanțelor B2B: ordonanța de plată, cererea cu valoare redusă sau acțiunea în pretenții?

În relațiile comerciale, întârzierile la plată reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă societățile comerciale. O factură neachitată nu înseamnă doar o sumă rămasă neîncasată, ci poate afecta în mod direct fluxul de numerar al companiei, plata furnizorilor, a salariilor și capacitatea de a realiza noi investiții.

În practică, mulți creditori aleg să amâne inițierea demersurilor judiciare în speranța că debitorul își va executa voluntar obligațiile. De cele mai multe ori însă, timpul nu lucrează în favoarea creditorului. Cu cât creanța rămâne mai mult timp nerecuperată, cu atât cresc șansele ca debitorul să întâmpine dificultăți financiare, să își diminueze patrimoniul sau chiar să intre în insolvență.

La acestea se adaugă și riscul prescripției. Ca regulă generală, dreptul material la acțiune prin care creditorul poate solicita obligarea debitorului la plata creanței este supus unui termen de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care obligația a devenit exigibilă. Odată împlinit acest termen, creanța nu dispare, însă recuperarea acesteia pe cale judiciară poate deveni imposibilă dacă debitorul invocă prescripția.

Din aceste motive, alegerea momentului și a procedurii prin care este urmărită recuperarea creanței este la fel de importantă ca existența creanței în sine.

Codul de procedură civilă pune la dispoziția creditorilor trei mecanisme principale pentru recuperarea creanțelor:

1. ordonanța de plată;

2. cererea cu valoare redusă;

3. acțiunea în pretenții.

Deși toate urmăresc obligarea debitorului la plata sumelor datorate, acestea nu sunt interschimbabile. Fiecare procedură are propriile condiții de aplicare, avantaje și limitări, motiv pentru care alegerea trebuie făcută în funcție de particularitățile fiecărei cauze.

Ordonanța de plată

Ordonanța de plată este procedura specială destinată recuperării rapide a creanțelor care rezultă din înscrisuri și nu presupun administrarea unui probatoriu complex. Ea poate fi utilizată atunci când creanța este certă, lichidă și exigibilă, iar obligația de plată rezultă dintr-un contract sau din alte înscrisuri însușite de părți.

În practică, această procedură este frecvent utilizată pentru recuperarea facturilor neachitate aferente contractelor comerciale, atunci când livrarea produselor sau prestarea serviciilor nu este contestată în mod serios de către debitor.

Un avantaj important îl reprezintă rapiditatea procedurii. În situația în care creanța nu este contestată prin întâmpinare, Codul de procedură civilă prevede emiterea ordonanței de plată în termen de cel mult 45 de zile de la introducerea cererii, fără a include timpul necesar comunicării actelor de procedură.

Înainte de sesizarea instanței este însă obligatorie comunicarea unei somații de plată către debitor, prin modalitățile prevăzute de lege, prin care debitorului i se acordă un termen de 15 zile pentru efectuarea plății. Dovada acestei comunicări trebuie atașată cererii, iar somația are și efectul întreruperii cursului prescripției.

Procedura nu este însă potrivită în orice situație. Atunci când debitorul formulează apărări care necesită administrarea unor probe complexe, precum expertize sau audierea martorilor, instanța poate aprecia că litigiul trebuie soluționat potrivit procedurii de drept comun.

Cererea cu valoare redusă

Cererea cu valoare redusă reprezintă o procedură simplificată destinată litigiilor patrimoniale a căror valoare nu depășește 50.000 lei, fără a lua în calcul dobânzile, penalitățile sau cheltuielile de judecată.

Spre deosebire de ordonanța de plată, această procedură nu impune condițiile formale specifice acesteia și nici transmiterea unei somații prealabile. Ea poate fi utilizată ori de câte ori sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar reclamantul apreciază că litigiul poate fi soluționat prin procedura simplificată. Desigur, pentru admiterea cererii, creanța trebuie dovedită prin înscrisurile depuse la dosar.

Unul dintre principalele avantaje constă în faptul că procedura este preponderent scrisă și se desfășoară, de regulă, pe baza formularelor și a înscrisurilor depuse de părți, ceea ce contribuie la reducerea duratei procesului și a costurilor aferente. Sub aspectul celerității, Codul de procedură civilă prevede că instanța pronunță și redactează hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare.

În schimb, această procedură nu este potrivită pentru litigiile care presupun administrarea unui probatoriu amplu sau care privesc materii excluse expres de lege.

Acțiunea în pretenții

Acțiunea în pretenții reprezintă procedura de drept comun prin care creditorul solicită obligarea debitorului la plata sumelor datorate.

Spre deosebire de cele două proceduri speciale, aceasta poate fi utilizată indiferent de valoarea creanței și permite administrarea tuturor mijloacelor de probă prevăzute de lege, inclusiv înscrisuri, martori, interogatoriu sau expertize.

Din acest motiv, acțiunea în pretenții este recomandată în situațiile în care raportul juridic dintre părți este contestat, sunt necesare probe complexe sau nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru ordonanța de plată ori pentru cererea cu valoare redusă.

Principalul dezavantaj îl reprezintă durata mai mare de soluționare și costurile inițiale mai ridicate, în special sub aspectul taxei judiciare de timbru, care se stabilește în funcție de valoarea pretențiilor formulate. În practică, un litigiu soluționat potrivit procedurii de drept comun se poate întinde, în primă instanță, pe parcursul a unu-doi ani, la care se adaugă eventuala judecată în căile de atac.

Taxele judiciare de timbru

Din perspectiva costurilor, diferențele dintre cele trei proceduri sunt semnificative.

În cazul acțiunii în pretenții, taxa se stabilește potrivit grilei prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013 și crește progresiv în funcție de valoarea obiectului cererii.

Cu titlu de exemplu:

–     pentru o creanță de 10.000 lei, taxa judiciară de timbru este de 605 lei;

–     pentru o creanță de 50.000 lei, taxa este de 2.105 lei;

–     pentru o creanță de 250.000 lei, taxa ajunge la 6.105 lei.

Deși aceste sume pot fi recuperate de la debitor cu titlu de cheltuieli de judecată, ele trebuie avansate de creditor la momentul introducerii acțiunii, aspect care trebuie avut în vedere la alegerea procedurii.

Cum aleg procedura potrivită?

Nu există o procedură care să fie cea mai bună în toate situațiile.

Alegerea depinde de mai mulți factori, printre care natura raportului juridic, valoarea creanței, înscrisurile disponibile și poziția procesuală a debitorului.

În situația unei creanțe clar documentate prin contracte și facturi, ordonanța de plată poate reprezenta cea mai eficientă soluție, datorită caracterului său rapid și costurilor reduse. În cazul litigiilor cu o valoare de până la 50.000 lei, cererea cu valoare redusă poate constitui o alternativă simplificată, în timp ce acțiunea în pretenții rămâne procedura adecvată atunci când raportul juridic este contestat sau sunt necesare probe complexe.

Din acest motiv, analiza juridică realizată înainte de introducerea acțiunii este esențială. Alegerea procedurii potrivite încă de la început poate reduce durata litigiului, costurile implicate și poate crește șansele unei recuperări eficiente a creanței.