Începând cu 1 ianuarie 2025 a intrat în vigoare CAEN Rev.3, noua versiune a Clasificării Activităților din Economia Națională. Actualizarea obiectului de activitate la Registrul Comerțului este obligatorie pentru toți profesioniștii: societăți (SRL, SA, SNC, SCS, SCA), persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale.
La prima vedere, pare o simplă formalitate. În practică însă, procedura diferă de la o firmă la alta: unele societăți vor face actualizarea rapid, în timp ce altele vor avea nevoie de o analiză atentă a corespondenței dintre codurile vechi și cele noi, precum și de actualizarea documentelor societății.
Până când trebuie făcută actualizarea?
Perioada de implementare stabilită de Guvern este de 18 luni și a început la 25 martie 2025, data publicării Hotărârii Guvernului nr. 284/2025 în Monitorul Oficial.
Termenul-limită este 25 septembrie 2026. Până la această dată, atât autoritățile, cât și partenerii contractuali acceptă ambele versiuni ale clasificării.
De reținut: societățile înființate după 1 ianuarie 2025 sunt înregistrate direct cu coduri CAEN Rev.3, astfel că nu mai este necesară o actualizare ulterioară. Pentru societățile deja înregistrate, este recomandat ca actualizarea codurilor CAEN să fie efectuată odată cu prima cerere de mențiuni depusă la Registrul Comerțului (de exemplu, pentru schimbarea sediului social, a administratorului, a asociaților sau pentru înființarea unui punct de lucru), întrucât orice modificare înregistrată la Registrul Comerțului după intrarea în vigoare a CAEN Rev.3 trebuie să reflecte noua clasificare a obiectului de activitate. În lipsa altor modificări, actualizarea poate fi solicitată oricând prin depunerea unei cereri dedicate exclusiv actualizării la CAEN Rev.3.
De ce s-a schimbat clasificarea?
CAEN Rev.3 aliniază clasificarea românească la NACE Rev.2.1, nomenclatorul utilizat la nivelul Uniunii Europene. Noua versiune reflectă evoluția economiei: unele coduri au fost divizate în mai multe activități, altele au fost comasate, iar o parte au fost redefinite sau redenumite. Din acest motiv, actualizarea nu înseamnă întotdeauna o simplă schimbare de număr.
Pașii de urmat
Verificarea codurilor actuale. Primul pas este verificarea codurilor CAEN ale societății în tabelul de corespondență dintre CAEN Rev.2 și CAEN Rev.3, publicat de Institutul Național de Statistică. Sunt posibile trei situații: codul vechi are un singur corespondent nou, caz în care actualizarea este simplă; codul vechi se împarte în două sau mai multe coduri noi, iar atunci trebuie alese activitățile care reflectă efectiv ceea ce face firma; sau, dimpotrivă, mai multe coduri vechi sunt reunite într-unul singur. Acolo unde un cod se divide în mai multe clase, este recomandată și consultarea Notelor explicative CAEN Rev.3, care descriu exact activitățile incluse și excluse din fiecare cod.
Completarea cererii de înregistrare. Cererea este disponibilă pe portalul ONRC. Formularele sunt distincte pentru societăți, respectiv pentru PFA, întreprinderi individuale și familiale, și conțin o secțiune dedicată actualizării obiectului de activitate conform CAEN Rev.3. Dacă actualizarea implică și modificarea obiectului de activitate ori alte mențiuni, cererea se completează și cu secțiunile corespunzătoare acestor operațiuni.
Pregătirea documentelor societății. Atunci când actualizarea presupune modificarea efectivă a obiectului de activitate — codul vechi s-a divizat ori s-a comasat, iar clasele trebuie alese din nou — cererea nu mai este suficientă singură. Ea trebuie însoțită de hotărârea adunării generale a asociaților sau, după caz, de decizia asociatului unic, de actul constitutiv actualizat integral conform CAEN Rev.3, precum și de declarația privind îndeplinirea condițiilor de funcționare pentru activitățile autorizate. Dacă societatea are puncte de lucru, se actualizează și autorizarea acestora.
Depunerea cererii. Cererea poate fi depusă online, prin portalul ONRC, cu semnătură electronică calificată, la ghișeul Registrului Comerțului sau prin poștă ori curier.
Eliberarea noului certificat. După aprobare, Registrul Comerțului emite gratuit noul certificat de înregistrare și informațiile actualizate din registru. Documentele suplimentare, cum este extrasul de registru, se taxează conform tarifelor legale.
Ce documente sunt necesare?
Documentația depinde de situația concretă. Dacă se face doar actualizarea codurilor CAEN, sunt suficiente cererea de înregistrare și, atunci când dosarul este depus prin reprezentant, împuternicirea.
Dacă actualizarea implică modificarea efectivă a obiectului de activitate, în practică pot fi necesare și:
hotărârea AGA sau decizia asociatului unic;
actul constitutiv actualizat integral;
declarația privind autorizarea activităților;
împuternicire (dacă este cazul);
CI administrator.
Cum vă putem ajuta?
Actualizarea la CAEN Rev.3 înseamnă adesea mai mult decât completarea unui formular: presupune verificarea corespondenței dintre codurile vechi și cele noi, alegerea claselor potrivite și punerea în acord a documentelor societății.
Cabinetul nostru asigură asistență pentru întreaga procedură — de la verificarea codurilor existente și identificarea corespondentelor în noua clasificare, până la redactarea hotărârilor, actualizarea actului constitutiv și depunerea documentației la Registrul Comerțului.
