Insolvența ca mijloc de recuperare a creanțelor

Ce trebuie să știe orice creditor

Atunci când un partener contractual nu își plătește datoriile la scadență, recuperarea creanței devine o prioritate pentru creditor. În funcție de situația concretă, acesta poate apela la mai multe instrumente juridice, precum negocierea amiabilă, ordonanța de plată, acțiunea în pretenții sau executarea silită, în cazul în care deține un titlu executoriu.

Despre celelalte instrumente de recuperare a creanțelor — cererea cu valoare redusă, ordonanța de plată sau acțiunea în pretenții — am scris pe larg în articolul - Recuperarea creanțelor B2B.

Există însă situații în care aceste mijloace de recuperare a creanței nu mai sunt suficiente, iar deschiderea procedurii insolvenței devine o opțiune pe care creditorul trebuie să o ia în considerare.

Procedura insolvenței nu trebuie confundată cu executarea silită. Spre deosebire de executarea silită, prin care un creditor urmărește individual bunurile debitorului, insolvența este o procedură colectivă, în cadrul căreia toți creditorii participă la valorificarea patrimoniului debitorului potrivit ordinii de preferință stabilite de lege.

Înainte de a recurge la această procedură, este important ca orice creditor să cunoască atât condițiile în care poate solicita deschiderea insolvenței, cât și demersurile necesare pentru înscrierea la masa credală și șansele reale de recuperare a creanței.

1. Când poate creditorul să solicite deschiderea procedurii insolvenței?

Legea nr. 85/2014 permite creditorului să solicite deschiderea procedurii insolvenței împotriva unui debitor dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții.

Creanța trebuie să fie:

• certă;

• lichidă;

• exigibilă;

• neachitată de mai mult de 60 de zile de la scadență;

• în cuantum de cel puțin 50.000 lei (valoarea-prag prevăzută de lege).

Judecătorul-sindic va analiza dacă debitorul se află în mod real în stare de insolvență, având în vedere situația sa financiară concretă. În acest sens, instanța poate analiza, printre altele, existența lichidităților disponibile, gradul de îndatorare, exigibilitatea obligațiilor și posibilitatea societății de a-și achita datoriile la scadență. Debitorul are posibilitatea de a răsturna prezumția de insolvență și de a dovedi că dispune de fondurile necesare pentru plata obligațiilor exigibile.

Ce presupune cererea de deschidere a procedurii insolvenței?

Creditorul care îndeplinește condițiile prevăzute de lege poate formula o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, care se depune la tribunalul competent – secția specializată în materia insolvenței din circumscripția în care debitorul își are sediul.

Cererea trebuie să cuprindă, în principal:

• cuantumul și temeiul creanței;

• mențiuni privind existența unor cauze de preferință (dacă este cazul);

• informații referitoare la eventualele măsuri asigurătorii instituite asupra bunurilor debitorului;

• declarația privind intenția creditorului de a participa la reorganizarea debitorului, dacă urmărește acest obiectiv.

La cerere se anexează documentele justificative ale creanței, precum:

• contractul încheiat între părți;

• facturile fiscale;

• procesele-verbale de recepție sau de predare-primire;

• extrasele de cont;

• biletele la ordin sau filele CEC, dacă este cazul;

• hotărârile judecătorești definitive ori alte înscrisuri din care rezultă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

De asemenea, creditorul trebuie să depună dovada codului unic de înregistrare al debitorului.

După înregistrarea cererii, aceasta este comunicată debitorului, care poate contesta existența stării de insolvență sau poate recunoaște că se află în insolvență. Dacă judecătorul-sindic constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, va dispune deschiderea procedurii și va desemna un administrator judiciar.

2. Ce trebuie să facă un creditor dacă procedura insolvenței a fost deja deschisă?

Dacă procedura insolvenței a fost deschisă la cererea unui alt creditor sau chiar la cererea debitorului, simplul fapt că există o creanță împotriva acestuia nu este suficient.

Pentru a fi înscris în tabelul de creanțe și pentru a avea dreptul de a încasa eventualele sume distribuite, creditorul trebuie să formuleze o cerere de admitere a creanței, denumită în practică și declarație de creanță.

Unde se depune declarația de creanță?

Declarația de creanță se depune:

• la administratorul judiciar desemnat în dosar;

• la dosarul aflat pe rolul instanței care judecă procedura insolvenței,

în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii.

La declarație se atașează documentele justificative ale creanței, respectiv contractele, facturile, hotărârile judecătorești sau orice alte înscrisuri care dovedesc existența și întinderea creanței.

După expirarea termenului de depunere, administratorul judiciar verifică toate creanțele declarate și întocmește tabelul preliminar al creanțelor, în care sunt indicate creanțele admise, cele respinse și categoria fiecărei creanțe.

Dacă un creditor apreciază că creanța sa a fost înscrisă greșit sau a fost respinsă, poate formula contestație. După soluționarea contestațiilor se întocmește tabelul definitiv al creanțelor, document care stabilește creditorii îndreptățiți să participe la distribuirea sumelor rezultate din procedură.

Ce se întâmplă dacă nu depui declarația de creanță?

Acesta este unul dintre cele mai importante aspecte ale procedurii.

3. De ce insolvența nu garantează recuperarea creanței?

Mulți creditori pornesc de la premisa că, odată înscriși în tabelul creanțelor, își vor recupera automat datoria.

În realitate, înscrierea în tabelul creanțelor conferă doar dreptul de a participa la distribuirea patrimoniului debitorului. Plata efectivă depinde de existența bunurilor și disponibilităților bănești ale acestuia și de categoria din care face parte creanța.

Legea stabilește o ordine de prioritate la distribuirea sumelor rezultate din procedură.

Astfel, sunt satisfăcute cu prioritate, între altele:

• cheltuielile procedurii;

• creanțele garantate, în limitele prevăzute de lege;

• creanțele salariale;

• creanțele bugetare.

Creanțele chirografare, adică acele creanțe care nu beneficiază de garanții, sunt achitate numai după acoperirea creanțelor privilegiate.

Din acest motiv, în numeroase proceduri de insolvență, creditorii chirografari recuperează doar o parte din creanță sau, în unele cazuri, nu recuperează nimic.

Insolvența nu înseamnă faliment

O confuzie frecventă este aceea că deschiderea procedurii insolvenței echivalează automat cu falimentul.

În realitate, falimentul reprezintă doar una dintre etapele posibile ale procedurii.

Scopul Legii nr. 85/2014 este, în primul rând, acordarea unei șanse de reorganizare societăților viabile și doar în subsidiar lichidarea patrimoniului debitorului.

Procedura insolvenței oferă debitorului mecanisme importante de protecție, precum suspendarea executărilor silite individuale și posibilitatea reorganizării activității printr-un plan de reorganizare.

Concluzii

Procedura insolvenței reprezintă un instrument juridic important în materia recuperării creanțelor, însă deschiderea acesteia nu garantează recuperarea sumelor datorate. Șansele de recuperare depind de patrimoniul debitorului, de existența altor creditori și de ordinea de distribuire prevăzută de lege.

Înainte de inițierea procedurii, este recomandat să efectuați o analiză a situației patrimoniale a debitorului (pe baza datelor publice) și a perspectivelor reale de recuperare a creanței. O evaluare prealabilă permite alegerea celei mai potrivite strategii juridice și evitarea unor demersuri care, în concret, nu ar aduce un beneficiu creditorului.